Facebook LinkedIn Twitter YouTube

Taxa de participare & modalităţi de plată

Care este taxa de participare?

25 EURO/ 120 de LEI pentru toți membrii GRASP.

20 EURO/ 90 de LEI pentru studenți. Studenții vor fi rugați să prezinte la înregistrare un ID de student (legitimație, carnet de student etc.) valabil pe toată durata conferinței.

40 EURO/ 200 de LEI pentru tineri profesioniști.

 

Ce este inclus în această taxă?

Accesul la sesiunile conferinței, networking, pauzele de cafea, prânzul și conference pack-ul. Taxa NU include transport, cazare, mâncare (în restul zilelor și intervalelor orare) sau alte cheltuieli personale.

 

Cum plătesc?

Selectarea taxei de participare (student sau tânăr profesionist) se face în momentul trimiterii formularului de înscriere, dar nu te impacienta, nu îți vom cere niciun ban fără să ne asigurăm ca vei participa la conferință. În cazul în care ai fost selectat, echipa îți va trimite un formular de confirmare. Vei avea 3 zile lucrătoare la dispoziție pentru a-l completa și a achita taxa. Plata se face de preferat prin PayPal, în contul bancar GRASP sau cash la conferință.

 

Am primit formularul, dar nu mă descurc

Nicio problemă. Suntem aici să te ajutăm și îți vom fi alături la fiecare pas. Odată ce ai primit formularul, va trebui să îl completezi cu datele personale, ținând cont de instrucțiuni. Vei fi apoi redirecționat automat către o pagină de PayPal unde ți se vor cere detaliile de cont. Fii atent! Pagina expiră la scurt timp după redirecționare, așa că va trebui să te miști prompt. Dacă ai deja cont, introdu pe rând adresa de email, parola și detaliile cardului asociat contului. Confirmă plata și you’re good to go! Simplu, nu? Dacă nu ai cont, vei avea opțiunea de a-ți face unul pe aceeași pagină. E la fel de simplu: va trebui doar să introduci și adresa la care e înregistrat cardul cu care vrei să plătești. Având în vedere că redirecționarea e automată, iar odată întreruptă nu mai există cale de întoarcere, e foarte important să te asiguri că ai destule fonduri pe cardul cu care dorești să achiți taxa, înainte de a completa formularul de confirmare. Dacă ți-a scăpat din vedere acest lucru și ți-ai dat seama că nu vei putea plăti în momentul în care ai ajuns pe pagina de PayPal, scrie-ne cât mai repede. Îți vom spune ce e de făcut. Nu uita! Ai doar 3 zile lucrătoare pentru a confirma locul și a achita taxa.

 

De ce PayPal? Nu pot plăti în alt mod?

PayPal reprezintă o modalitate foarte ușoară, rapidă și sigură de a plăti online. Pentru a evita orice fel de haos financiar, ne-ar fi de mare ajutor dacă toți participanții ar achita taxa de participare în acest mod, însă dacă întâmpini dificultăți sau PayPal pur și îți displace mult prea tare, alternativa ar fi transfer bancar (vezi detaliile mai jos) sau, în cel mai rău caz, există și opțiunea de a plăti la fața locului. În cazul în care NU vei face plata prin PayPal, va trebui să completezi oricum formularul de confirmare în decurs de 3 zile lucrătoare și să închizi fereastra după redirecționare. Atenție! E foarte important să ne anunți dacă vei plăti prin transfer sau la fața locului.

 

 

Se poate să plătesc prin transfer bancar la o bancă din România?

Da! Poţi plăti în contul GRASP deschis la BCR.

Titular cont: Asociatia GRSPSociety
Adresa: Str. Povernei nr. 6-8, Sector 1, Bucuresti, Romania
CIF: 26160153

BCR, Sucursala BUC UNIC – Conturi curente
RON: IBAN RO78RNCB0285113059970001
EUR: IBAN RO51RNCB0285113059970002
USD: IBAN RO24RNCB0285113059970003
SWIFT: RNCBROBU

 

Nu am cont de PayPal

Pentru siguranța ta și pentru ca procesul să fie cât mai lin, îți recomandăm să îți deschizi unul. Poți face asta ori înainte ori după ce ai fost selectat ca participant. E foarte simplu, iar toate datele tale rămân confidențiale. Ai nevoie de un card de credit sau debit cu fonduri suficiente pentru a achita taxa, adresa la care este înregistrat acest card (billing address), o adresă de email, un număr de telefon și o parolă zdravănă. Noi îți vom fi alături și te vom ghida pe tot parcursul procesului. Dacă ceva nu merge, dă-ne un semn.

 

De ce apare GRSPSociety în loc de GRASP când sunt redirecționat către PayPal pentru a achita taxa de participare?

Până nu demult, GRASP era cunoscut sub numele de GRSPSociety, acronimul pentru Global Romanian Students and Young Professionals Society. Ne-am rebrand-uit, dar GRSPSociety a mai rămas pe alocuri.

 

Îmi pot primi banii înapoi în cazul în care nu mai pot participa la conferință?

Taxa nu e rambursabilă după confirmarea locului.

 

Aveți posibilități de finanțare? 

Din păcate, anul acesta nu dispunem de oportunități de finanțare pentru participanți, însă te putem ajuta să găsești cele mai ieftine opțiuni de transport, cazare etc.